Dezvoltarea umană: de la retorică la politică

A fost un moment în care lumea era preocupată de măsurători și descrieri ale dezvoltării. În mod ironic, acestea fie au exclus, fie au redus la minimum ființele umane care ar trebui să fie în centrul experienței de dezvoltare, beneficiarii săi direcți. Indicatori precum produsul intern brut (PIB), venitul pe cap de locuitor sau rezervele valutare ne-ar putea spune ceva despre starea de sănătate a unei economii. Dar ele ne spun puțin despre cât de echitabil sunt distribuite fructele dezvoltării. Acesta este motivul pentru care apariția și operaționalizarea conceptului de dezvoltare umană a fost un moment atât de revigorant în istoria gândirii dezvoltării.

Dar, chiar dacă conceptul de dezvoltare umană câștiga tracțiune, nu a ajuns niciodată să domine conversația. Concurența pentru atenție a fost narațiunea neoliberală, susținută de unii dintre cei mai puternici actori din sistemul global. Acești actori au susținut o abordare a guvernării economiilor și societăților care era în contradicție directă cu ideea și idealul dezvoltării umane. Paul Krugman a făcut referire la aceasta drept contrarevoluție, care a devenit cadrul politic hegemonic de acțiune în majoritatea țărilor din întreaga lume. Neajunsurile acestei revoluții au fost evidente și în trecut, dar au fost expuse într-o manieră fără precedent de pandemia COVID-19. Este timpul să revendicăm noțiunea de experiență de dezvoltare centrată pe om atât în gândire, cât și în procesul de elaborare a politicilor.

Nu este vorba atât de redefinirea dezvoltării umane, cât și de actualizarea indicelui de dezvoltare umană într-un mod diferit. Oamenii nu au nevoie să convingă că este nevoie de o alternativă: această alternativă există deja, dar trebuie împinsă ca cadru decisiv pentru schimbarea regulilor jocului. În întreaga lume, oamenii știu - fără umbră de îndoială, din experiența trăită - că neoliberalismul pur și simplu nu funcționează. Doar că conversațiile sunt fragmentate, devenind despre Grecia sau Spania sau despre această parte din Africa.

Acesta este locul în care cadrul de dezvoltare umană are un rol de jucat: poate lega conversațiile fragmentate și poate profita de faptul că instituții precum Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială trebuie să introspecteze. Poate contribui la asigurarea faptului că această introspecție nu duce pur și simplu la eforturi paliative temporare, ci devine, în schimb, parte a curentului principal al procesului de elaborare a politicilor. Punctul de plecare trebuie să fie obiective largi pentru progresul societății; instrumentele economice ar trebui apoi adaptate pentru a contribui la atingerea acestor obiective. Apoi, statul trebuie reorganizat astfel încât elaborarea politicilor publice să țină cont de perspectiva pe termen lung.

Pe de o parte, retorica dezvoltării umane a câștigat atenție și a câștigat bătălia ideilor. Pe de altă parte, retorica nu s-a tradus într-o politică concretă. Acest lucru se datorează faptului că luarea deciziilor cu privire la dezvoltarea socială și economică este dominată de ministere de finanțe și bănci centrale, care sunt conduse de o logică neoliberală care este antitetică gândirii pe termen lung a dezvoltării. Un angajament mai eficient cu astfel de actori este esențial pentru a se asigura că dezvoltarea umană este parte integrantă a modului în care sunt definite cadrele naționale de cheltuieli pe termen mediu. Mai ales în Africa, guvernele folosesc aceste cadre pentru a defini politica, dar aceste cadre sunt controlate ferm de FMI și Banca Mondială. Din păcate, în pofida serviciului lor de dezvoltare umană, aceste organizații globale sunt preocupate de preț, de țintirea inflației și așa mai departe. În cele din urmă, toate acestea se traduc într-o stare permanentă de austeritate în majoritatea țărilor africane.

Deși conceptul de dezvoltare umană este atrăgător și intuitiv, el vine adesea ca o gândire ulterioară. În loc să fie punctul de plecare al procesului de elaborare a politicilor, acesta intervine numai după direcționarea inflației și deservirea datoriei externe. Atenția acordată obiectivelor de dezvoltare durabilă sau dezvoltării umane este minusculă în raport cu necesitatea de a face acest lucru și este mai mult un mod de a cumpăra legitimitate politică pentru austeritate. Producerea Raportului Dezvoltării Umane nu este suficientă pentru a ridica dezvoltarea umană de la poziția sa reziduală la scena centrală. Pentru a face acest lucru, va fi necesară construirea de coaliții și construirea de strategii, de exemplu pentru a revendica un rol cheie pentru ministerele de planificare, rol care este revendicat în prezent de ministerele de finanțe. Elaborarea politicilor economice și parametrii utilizați pentru aceasta vor trebui să fie folosite în serviciul progresului social al cetățenilor.

Au trecut 30 de ani de când a apărut perspectiva dezvoltării umane. Nu a trecut mult mai mult de când a intrat în vigoare neoliberalismul. Efectul acelor decenii a fost documentat în mod convingător de Thomas Piketty, dar și în rapoartele lui Oxfam și alții. Lumea nu a fost niciodată mai inegală, iar Africa devine capitala sărăciei. Informalizarea se înrăutățește, mahalalele deschise se extind, iar oamenii sunt complet blocați și excluși - sunt trimiși la coșul de gunoi al istoriei. Există în mod clar un caz pentru recalibrarea perspectivei dezvoltării umane, având în vedere schimbările importante care au avut loc în ultimele trei decenii. Dar ceea ce trebuie recalibrat este și strategia de realizare a acestei perspective.

Criza financiară din 2008/2009 trebuia să fie un apel de trezire, dar neoliberalismul s-a dovedit a fi rezistent și a revenit la situația obișnuită. Riscurile colapsului sistemic devin din ce în ce mai mari, iar implicațiile sunt mai înspăimântătoare. Această situație potențială ar trebui să servească drept un apel urgent pentru a acorda o atenție la întrebările de strategie, precum și la întrebările referitoare la conținut. O actualizare a cadrului de dezvoltare umană trebuie să aibă loc în acest sens.

Fotografie prin CODESRIA

Adebayo Olukoshi este director pentru Africa și Asia de Vest la Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA) și președinte al Comitetului științific al Consiliul pentru Dezvoltarea Cercetării Științelor Sociale în Africa (CODESRIA). A fost membru al comitetului de evaluare al Uniunii Africane și președinte al comitetului mai multor grupuri de reflecție, inclusiv Centrul european pentru gestionarea politicilor de dezvoltare și Inițiativa societății deschise pentru Africa de Vest. El a mai servit anterior ca Director al Institutului African pentru Dezvoltare și Planificare Economică al ONU, ca Director Executiv al Institutului de Guvernare din Africa, ca Secretar Executiv al Consiliului pentru Dezvoltarea Cercetării Științelor Sociale din Africa, ca Director de Cercetare la Institutul Nigerian al Relatii Internationale.

Imagine de copertă: Clopin Clopant prin Flickr.